Raspunderea contraventionala
Art.95.
(1) Incalcarea dispozitiilor prezentei ordonante de urgenta, altele decât cele care întrunesc elementele constitutive ale unei infractiuni, constituie contraventie si se sanctioneaza cu avertisment ori cu amenda ca sanctiune principala si, dupa caz, cu una dintre sanctiunile contraventionale complementare prevazute la art.96 alin.(2).
(2) Avertismentul consta în atentionarea verbala sau scrisa a contravenientului, însotita de recomandarea de a respecta dispozitiile legale.
(3) Avertismentul se aplica în cazul în care prin încalcarea normei rutiere nu se pune în pericol siguranta circulatiei.
(4) Sanctiunile contraventionale prevazute la alin.(1) se stabilesc si se aplica contravenientilor, persoane fizice ori juridice.
Art.96.
(1) Sanctiunile contraventionale complementare au ca scop înlaturarea unei stari de pericol si preîntâmpinarea savârsirii altor fapte interzise de lege si se aplica prin acelasi proces-verbal prin care se aplica si sanctiunea principala a amenzii sau avertismentului.
(2) Sanctiunile contraventionale complementare sunt urmatoarele:
a) aplicarea punctelor de penalizare;
b) suspendarea exercitarii dreptului de a conduce, pe timp limitat;
c) confiscarea bunurilor destinate savârsirii contraventiilor prevazute în prezenta ordonanta de urgenta ori folosite în acest scop;
d) imobilizarea vehiculului;
e) radierea din oficiu a înmatricularii sau înregistrarii vehiculului, în cazurile prevazute la art. 17 alin. (4);
f) ridicarea vehiculelor stationate neregulamentar.
(3) Pentru încalcarea unor norme la regimul circulatiei, pe lânga sanctiunea principala sau, dupa caz, a uneia dintre sanctiunile contraventionale complementare prevazute la alin.(2) lit.c), d) si f), în cazurile prevazute la art.108 alin.(1) se aplica si un numar de 2, 3, 4 sau 6 puncte de penalizare.
(4) Suspendarea exercitarii dreptului de a conduce se dispune de catre seful politiei rutiere a judetului sau a municipiului Bucuresti ori înlocuitorul acestuia, pe raza careia a fost savârsita una dintre faptele prevazute la art.100 alin.(3), art.101 alin.(3) si art.102 alin.(3) sau de catre seful politiei rutiere din cadrul Inspectoratului General al Politiei Române ori adjunctul acestuia pentru faptele constatate de politistii rutieri din subordine. În cazul cumulului de 15 puncte de penalizare, suspendarea exercitarii dreptului de a conduce se dispune de catre seful politiei rutiere a judetului sau a municipiului Bucuresti pe raza careia îsi are domiciliul sau, dupa caz, resedinta titularul permisului de conducere.
(5) Confiscarea se dispune de catre politia rutiera prin procesul-verbal de constatare a contraventiei, odata cu aplicarea sanctiunii amenzii.
(6) Sunt supuse confiscarii:
a) mijloacele speciale de avertizare luminoase si sonore detinute, montate si folosite pe alte autovehicule decât cele prevazute la art.32 alin.(2) si (3);
b) dispozitivele care perturba functionarea mijloacelor tehnice de supraveghere a traficului;
c) placutele cu numarul de înmatriculare sau înregistrare care nu corespund standardelor în vigoare si care sunt montate pe vehicule;
d) vehiculele cu tractiune animala, când circula pe drumurile publice pe care le este interzis accesul ori pe alte trasee decât cele stabilite de autoritatile publice locale.
(7) Imobilizarea unui vehicul consta în scoaterea acestuia în afara partii carosabile, pe acostament sau cât mai aproape de marginea drumului, si punerea lui în imposibilitate de miscare prin folosirea unor dispozitive tehnice sau a altor mijloace de blocare.
(8) Imobilizarea unui vehicul se dispune de catre politistul rutier, ca urmare a savârsirii de catre conducatorul acestuia a uneia din faptele prevazute la art.117 alin.(1).
Art.97.
(1) Pe lânga sanctiunile contraventionale, politistul rutier dispune, în cazurile prevazute în prezenta ordonanta de urgenta, si una dintre urmatoarele masuri tehnico-administrative:
a) retinerea permisului de conducere si/sau a certificatului de înmatriculare ori de înregistrare sau, dupa caz, a dovezii înlocuitoare a acestora;
b) retragerea permisului de conducere, a certificatului de înmatriculare sau înregistrare ori a placutelor cu numarul de înmatriculare sau de înregistrare;
c) anularea permisului de conducere.
(2) Retinerea permisului de conducere ori a certificatului de înmatriculare sau înregistrare se face de catre politistul rutier, odata cu constatarea faptei, eliberându-se titularului o dovada înlocuitoare cu sau fara drept de circulatie.
(3) Perioada în care titularului permisului de conducere i se interzice dreptul de a conduce un autovehicul sau tramvai se considera suspendare, conform dispozitiilor art.96 alin.(2) lit.b).
(4) Retragerea permisului de conducere se dispune de catre politia rutiera daca titularul acestuia a fost declarat inapt pentru a conduce vehicule pe drumurile publice de catre o unitate de asistenta medicala ambulatorie de specialitate autorizata în acest sens.
(5) Anularea permisului de conducere se dispune de catre politia rutiera pe a carei raza de competenta s-a produs una dintre faptele prevazute la art.114.
(6) Procedura aplicarii masurilor administrative se stabileste prin regulament.
Art.98.
(1) Amenzile contraventionale se stabilesc în cuantumul determinat de valoarea numarului punctelor-amenda aplicate.
(2) Un punct-amenda reprezinta valoric 10% din salariul minim brut pe economie, stabilit prin hotarâre a Guvernului.
(3) Contraventiilor prevazute în prezenta ordonanta de urgenta li se stabilesc clase de sanctiuni carora le corespunde un numar de puncte-amenda, în functie de gravitatea faptelor si de pericolul social pe care acestea îl prezinta.
(4) Clasele de sanctiuni sunt urmatoarele:
a) clasa I – 2 sau 3 puncte-amenda;
b) clasa a II-a – 4 sau 5 puncte-amenda;
c) clasa a III-a – de la 6 la 8 puncte-amenda;
d) clasa a IV-a – de la 9 la 20 puncte-amenda;
e) clasa a V-a – de la 21 la 100 puncte-amenda.
(5) Contraventiile prevazute la clasa a V-a de sanctiuni se aplica persoanelor juridice.
Art.99.
(1) Constituie contraventii si se sanctioneaza cu amenda prevazuta în clasa I de sanctiuni urmatoarele fapte savârsite de catre persoane fizice:
a). conducerea unui autovehicul în mod nejustificat cu o viteza cu cel putin 10 km/h sub limita minima obligatorie stabilita pe tronsonul de drum respectiv;
b). nerespectarea obligatiei de semnalizare a manevrei de schimbare a directiei de mers;
c). nerespectarea de catre pietoni a normelor privind circulatia pe drumurile publice;
d). neîndeplinirea obligatiei proprietarului sau a utilizatorului de autovehicul de a solicita documentul de constatare a avariilor produse acestuia în alte împrejurari decât în urma unui accident de circulatie;
e). nerespectarea normelor privind circulatia pe drumurile publice de catre conducatorii coloanelor militare, ai grupurilor organizate autorizate si cortegiilor;
f). nerespectarea semnificatiei semnalului luminos intermediar de forma uneia sau a unor sageti de culoare galbena ori alba cu vârful orientat în jos spre dreapta, care anunta schimbarea semnalului de culoare verde în cazul benzilor cu circulatie reversibila;
g). conducerea unui vehicul avariat peste termenul de 30 de zile de la data eliberarii documentului de constatare a avariei;
h). nerespectarea obligatiei conducatorului de autovehicul si a pasagerilor acestuia de a purta, în timpul deplasarii pe drumurile publice, centura sau dispozitivele de siguranta omologate;
i). nerespectarea obligatiei de catre conducatorul de motocicleta sau moped de a purta, în timpul deplasarii pe drumurile publice, casca de protectie omologata;
j). nerespectarea obligatiei conducatorului de vehicul de a lasa liber traseul tramvaiului la apropierea acestuia, când drumul are o singura banda;
k). nerespectarea regulilor de circulatie de catre conducatorii de animale;
l). nerespectarea obligatiei de a aplica semnul distinctiv pe autovehicule conduse de persoane care au mai putin de un an vechime de la dobândirea permisului de conducere;
m). lasarea libera în timpul conducerii a volanului, ghidonului sau a manetei de comanda a vehiculului;
n). nerespectarea de catre pasageri sau calatori a obligatiilor ce le revin atunci când se afla în vehicule;
o). nerespectarea semnificatiei culorii galbene a semaforului;
p). conducerea unui vehicul ale carui placute cu numarul de înmatriculare sau înregistrare sunt deteriorate, murdare ori acoperite cu gheata sau zapada de natura a împiedica identificarea numarului de înmatriculare sau de înregistrare;
r). conducerea unui vehicul pe ale carui placute cu numarul de înmatriculare sau de înregistrare sunt aplicate folii sau alte dispozitive care nu permit citirea numarului de înmatriculare ori placutele nu corespund standardelor în vigoare;
s). conducerea pe drumurile publice a unui vehicul cu defectiuni tehnice, altele decât cele prevazute la art.102 alin.(3) lit.b) ori care are lipsa unul sau mai multe elemente de caroserie sau aceasta este deteriorata vizibil.
(2) Amenda contraventionala prevazuta la alin.(1) se aplica si conducatorului de autovehicul sau tramvai care savarseste o fapta pentru care se aplica 2 puncte de penalizare, conform art.108 alin.(1) lit.a).
Art.100.
(1) Constituie contraventii si se sanctioneaza cu amenda prevazuta în clasa a II-a de sanctiuni urmatoarele fapte savârsite de persoane fizice:
a). nerespectarea semnalelor politistilor de frontiera în punctele de trecere a frontierei de stat a României, ale îndrumatorilor de circulatie ai Ministerului Apararii Nationale, ale agentilor de cale ferata, ale persoanelor desemnate pentru dirijarea circulatiei, pe sectoarele de drum pe care se executa lucrari de reabilitare a acestora, precum si cele ale patrulelor scolare de circulatie si ale nevazatorilor;
b). nerespectarea regulilor de utilizare a mijloacelor de avertizare sonora de catre conducatorii de vehicule, cu exceptia celor care conduc autovehicule prevazute la art.32 alin.(2) lit.a) si b);
c). nerespectarea semnificatiei indicatoarelor si marcajelor de obligare;
d). neîndeplinirea obligatiei de a solicita autoritatii competente, în termenul prevazut de lege, eliberarea unui duplicat al permisului de conducere sau al certificatului de înmatriculare ori de înregistrare, în cazul în care acestea au fost declarate furate, pierdute, deteriorate sau nu mai corespund din punct de vedere al formei si continutului celor în vigoare;
e). lipsa dotarilor specifice la autovehiculele destinate învatarii conducerii auto, prevazute în reglementarile în vigoare;
f). conducerea unui autovehicul care are montate anvelope cu alte dimensiuni sau caracteristici decât cele prevazute în certificatul de înmatriculare sau înregistrare ori sunt uzate peste limita admisa;
g). conducerea unui autovehicul care, în mers sau stationare, polueaza fonic sau emana noxe peste limita legal admisa;
h). nerespectarea traseelor stabilite de politia rutiera pentru pregatirea practica sau sustinerea examenului pentru obtinerea permisului de conducere;
i). nerespectarea obligatiei de a circula pe un singur sir, indiferent de directia de deplasare, într-o intersectie în care circula si tramvaie si de a lasa liber traseul tramvaiului atunci când spatiul dintre sina din dreapta si trotuar nu permite circulatia pe doua siruri;
j). efectuarea de catre conducatorul unui vehicul a unor activitati de natura a-i distrage atentia de la conducere ori folosirea instalatiilor de sonorizare la un nivel de zgomot care afecteaza deplasarea în siguranta a lui si a celorlalti participanti la trafic;
k). nerespectarea obligatiei ce revine conducatorului de motocicleta sau moped de a avea în functiune, în timpul zilei, luminile de întâlnire în circulatia pe drumurile publice;
l). neutilizarea echipamentului de protectie-avertizare fluorescent-reflectorizant de catre persoana care executa lucrari în zona drumului public sau de catre agentul de cale ferata care asigura trecerea la nivel;
m). conducerea unui autovehicul care nu este dotat cu trusa medicala, triunghiuri reflectorizante si stingator pentru incendii, omologate.
(2) Amenda contraventionala prevazuta la alin.(1) se aplica si conducatorului de autovehicul sau tramvai care savârseste o fapta pentru care se aplica 3 puncte de penalizare, conform art.108 alin.(1) lit.b).
(3) Constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda prevazuta în clasa a II-a de sanctiuni si cu aplicarea sanctiunii contraventionale complementare a suspendarii exercitarii dreptului de a conduce pentru o perioada de 30 de zile savârsirea de catre conducatorul de autovehicul sau tramvai a urmatoarelor fapte:
a) depasirea coloanelor de vehicule oprite la culoarea rosie a semaforului sau la trecerile la nivel cu calea ferata;
b) neacordarea prioritatii de trecere pietonilor angajati în traversarea regulamentara a drumului public prin locurile special amenajate si semnalizate, aflati pe sensul de deplasare a autovehiculului sau tramvaiului;
c) neacordarea prioritatii de trecere vehiculelor care au acest drept;
d) nerespectarea semnificatiei culorii rosii a semaforului;
e) nerespectarea regulilor privind depasirea;
f) nerespectarea semnalelor, indicatiilor si dispozitiilor politistului rutier aflat în exercitarea atributiilor de serviciu;
g) nerespectarea prevederilor art.79 alin.(2).
Art.101.
(1) Constituie contraventii si se sanctioneaza cu amenda prevazuta în clasa a III-a de sanctiuni urmatoarele fapte savârsite de persoane fizice:
a). conducerea unui autovehicul cu permis de conducere a carui valabilitate a expirat;
b). conducerea unui autovehicul de catre o persoana care nu a preschimbat permisul de conducere national românesc la schimbarea domiciliului sau resedintei, în termenul prevazut de lege;
c). conducerea unui autovehicul de catre o persoana cu domiciliul în România care nu a preschimbat permisul de conducere obtinut în alt stat, în termenul prevazut de lege;
d). neîndeplinirea obligatiilor de preschimbare a certificatului de înmatriculare sau de înregistrare a autovehiculului ori remorcii în cazurile prevazute de lege;
e). nepastrarea distantei laterale suficiente fata de vehiculul care circula din sens opus;
f). nerespectarea de catre conducatorul de vehicul a semnificatiei indicatoarelor si marcajelor de interzicere sau restrictie ori a celor temporare, cu exceptia celor care interzic accesul sau depasirea care se încadreaza în alta clasa de sanctiuni;
g). nerespectarea obligatiei de a permite parasirea intersectiei conducatorului vehiculului ramas în interiorul acesteia;
h). nerespectarea normelor privind circulatia bicicletelor si mopedelor;
i). nerespectarea normelor privind circulatia bicicletelor;
j). nereducerea vitezei în cazurile prevazute de regulament;
k). montarea la autovehicul, remorca sau tramvai a luminilor de alta culoare sau intensitate, a altor lumini ori dispozitive de avertizare sonora sau accesorii ori modificari neomologate;
l). circulatia cu un autovehicul, remorca sau tramvai cu defectiuni la sistemul de iluminare sau de avertizare sonora ori când acestea lipsesc;
m). nerespectarea regulilor în cazul imobilizarii involuntare în pasaje subterane si tuneluri;
n). nerespectarea regulilor privind transportul persoanelor si al obiectelor în sau pe vehicule;
o). pornirea de pe loc a autovehiculului sau tramvaiului cu usile deschise, circulatia cu usile deschise ori deschiderea acestora în timpul mersului; deschiderea usilor autovehiculului atunci când acesta este oprit sau stationat, fara asigurarea ca nu se pune în pericol siguranta deplasarii celorlalti participanti la trafic;
p). oprirea autovehiculelor destinate transportului public de persoane în alte locuri decât în statiile semnalizate ca atare;
r). nerespectarea regulilor privind circulatia pe benzi;
s). conducerea pe drumurile publice a vehiculelor cu doua roti, fara a se asigura contactul cu partea carosabila pe ambele roti.
(2) Amenda contraventionala prevazuta la alin.(1) se aplica si conducatorului de autovehicul sau tramvai care savârseste o fapta pentru care se aplica 4 puncte de penalizare, conform art.108 alin.(1) lit.c).
(3) Constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda prevazuta în clasa a III-a de sanctiuni si cu aplicarea sanctiunii contraventionale complementare a suspendarii dreptului de a conduce pentru o perioada de 60 de zile savârsirea de catre conducatorul de autovehicul sau tramvai a urmatoarelor fapte:
a) nerespectarea regulilor privind prioritatea de trecere, depasirea sau trecerea la culoarea rosie a semaforului, daca prin aceasta s-a produs un accident de circulatie din care a rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale;
b) nerespectarea interdictiei temporare de circulatie instituite pe un anumit segment de drum public;
c) nerespectarea regulilor de circulatie la trecerea unei coloane oficiale sau intercalarea într-o astfel de coloana;
d) circulatia pe sens opus, cu exceptia cazurilor în care se efectueaza regulamentar manevra de depasire.
Art.102.
(1) Constituie contraventii si se sanctioneaza cu amenda prevazuta în clasa a IV-a de sanctiuni urmatoarele fapte savârsite de persoane fizice:
1. conducerea pe drumurile publice a unui vehicul care nu corespunde din punct de vedere tehnic sau al carui termen de valabilitate a inspectiei tehnice periodice a expirat;
2. conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fara a avea montata una dintre placutele cu numarul de înmatriculare sau de înregistrare ori daca placutele cu numarul de înmatriculare ori de înregistrare nu sunt fixate în locurile special destinate;
3. conducerea unui vehicul cu tractiune animala neînregistrat;
4. neefectuarea radierii vehiculelor din evidenta, în cazurile si termenele prevazute de lege;
5. conducerea unui autovehicul destinat transportului public de persoane sau de marfuri fara a detine atestatul profesional;
6. neefectuarea verificarii medicale periodice;
7. neîndeplinirea de catre medicul de familie a obligatiilor prevazute la art.22 alin.(5) în cazul implicarii, cu vinovatie, a conducatorului de vehicul aflat în evidenta sa într-un accident de circulatie în urma caruia au rezultat numai pagube materiale;
8. detinerea simultana a doua permise de conducere nationale, dintre care unul eliberat de o autoritate competenta straina;
9. lipirea de afise, inscriptii sau înscrisuri pe indicatoarele sau dispozitivele ce servesc la semnalizarea rutiera, inclusiv pe suporturile acestora;
10. detinerea, montarea sau folosirea în circulatia pe drumurile publice a mijloacelor speciale de avertizare sonora sau luminoasa pe vehiculele care nu au acest drept;
11. detinerea, montarea sau folosirea în circulatia pe drumurile publice a dispozitivelor care perturba functionarea normala a dispozitivelor de masurare a vitezei;
12. folosirea nejustificata a mijloacelor speciale de avertizare luminoase sau sonore de catre conducatorii autovehiculelor care au regim de circulatie prioritara;
13. nerespectarea semnalelor regulamentare ale agentilor de cale ferata la trecerea la nivel;
14. necomunicarea de catre proprietarul sau utilizatorul unui vehicul, la solicitarea politiei rutiere, a identitatii persoanei careia i-a încredintat vehiculul spre a fi condus;
15. neîndeplinirea obligatiilor ce îi revin conducatorului de vehicule care efectueaza transport public de persoane sau de marfuri;
16. nerespectarea obligatiilor ce revin conducatorilor de vehicule cu tractiune animala;
17. nerespectarea dispozitiilor art.74 privind circulatia pe autostrazi;
18. neîndeplinirea obligatiilor prevazute la art.79 alin.(2) în cazul implicarii conducatorului de autovehicul într-un accident de circulatie din care au rezultat numai pagube materiale;
19. efectuarea transportului de marfuri sau persoane cu autovehicule si remorci care circula în baza autorizatiei pentru proba;
20. conducerea unui autovehicul care circula în baza autorizatiei pentru probe în afara judetului sau a municipiului Bucuresti în raza caruia îsi are sediul titularul autorizatiei;
21. nerespectarea semnificatiei luminii rosii a dispozitivelor instalate pentru semnalizarea benzilor cu circulatie reversibila;
22. savârsirea de catre conducatorii de vehicule sau pasagerii acestora de gesturi obscene, proferarea de injurii, adresarea de expresii jignitoare sau vulgare participantilor la trafic;
23. aruncarea, lasarea ori abandonarea pe drumul public de obiecte, materiale, substante sau vehicule, dupa caz;
24. nerespectarea regulilor privind remorcarea vehiculelor;
25. neprezentarea, în mod nejustificat, în termenul stabilit la unitatea de politie rutiera la care a fost invitat pentru solutionarea oricarei probleme legate de calitatea de participant la trafic sau de proprietar ori utilizator de vehicul;
26. patrunderea pe drumurile publice modernizate cu un vehicul care are pe roti sau pe caroserie noroi ce se depune pe partea carosabila ori din care cad sau se scurg produse, substante sau materiale ce pun în pericol siguranta circulatiei;
27. transportul copiilor în vârsta de pâna la 12 ani sau al animalelor pe locurile din fata ale vehiculelor;
28. conducerea autovehiculului cu masa maxima autorizata mai mare de 3,5 tone pe drumurile acoperite cu gheata, zapada sau polei, fara a avea montate pe roti lanturi sau alte echipamente antiderapante omologate;
29. neaplicarea, în partea din spate a unui autovehicul înmatriculat într-un stat care nu este semnatar al Conventiei asupra circulatiei rutiere, a semnului distinctiv al statului care a efectuat înmatricularea;
30. stationarea neregulamentara pe drumurile publice în conditii de vizibilitate redusa;
31. lovirea, deteriorarea sau ocolirea portilor de gabarit instalate înaintea trecerii la nivel cu calea ferata;
32. lovirea si/sau deteriorarea pasajelor superioare de pe drumurile publice, prin nerespectarea gabaritului de libera trecere semnalizat corespunzator;
33. montarea pe autovehicul a unui sistem antifurt sonor a carui durata a semnalului depaseste mai mult de un minut consecutiv, iar intensitatea semnalului depaseste pragul fonic prevazut de lege;
34. neaplicarea, în partea din spate a vehiculului care efectueaza transport public de persoane sau de marfuri, a indicatorului cu limitele de viteza admise pentru categoria din care face parte vehiculul condus;
35. aplicarea tratamentelor chimice sau a foliilor, pe parbriz, luneta sau pe geamurile laterale, cu exceptia celor omologate si/sau certificate de catre autoritatea competenta si care sunt marcate corespunzator;
36. aplicarea de afise, reclame publicitare, înscrisuri sau accesorii pe parbriz, luneta sau geamurile laterale care restrâng sau estompeaza vizibilitatea sub limita legal admisa ori împiedica sau diminueaza eficacitatea dispozitivelor de iluminare si semnalizare luminoasa ori citirea numarului de înmatriculare;
37. încalcarea obligatiilor referitoare la circulatia pe drumurile publice a vehiculelor care transporta produse sau marfuri periculoase ori a vehiculelor cu masa si/sau gabaritul depasit.
38. nerespectarea obligatiei de comunicare prevazute de art. 801 sau comunicarea de date inexacte sau incomplete
(2) Amenda contraventionala prevazuta la alin.(1) se aplica si conducatorului de autovehicul sau tramvai care savârseste o fapta pentru care se aplica 6 puncte de penalizare, conform art.108 alin.(1) lit.d).
(3) Constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda prevazuta în clasa a IV-a de sanctiuni si cu aplicarea sanctiunii complementare a suspendarii exercitarii dreptului de a conduce pentru o perioada de 90 de zile savârsirea de catre conducatorul de autovehicul sau tramvai a urmatoarelor fapte:
a) conducerea sub influenta bauturilor alcoolice, daca fapta nu constituie, potrivit legii, infractiune;
b) conducerea vehiculului cu defectiuni grave la sistemul de frânare sau la mecanismul de directie, constatate de politia rutiera împreuna cu specialistii Registrului Auto Român;
c) neoprirea la trecerea la nivel cu calea ferata când barierele sau semibarierele sunt coborâte ori în curs de coborâre sau când semnalele cu lumini rosii si/sau sonore sunt în functiune;
d) nerespectarea dispozitiilor prevazute la art.35 alin.(3);
e) depasirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv si pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatata, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate si verificate metrologic.
Art.103.
(1) Suspendarea exercitarii dreptului de a conduce autovehicule se dispune:
a) pentru o perioada de 30 de zile, daca titularul permisului de conducere a savârsit contraventii care cumuleaza 15 puncte de penalizare;
b) pentru o perioada de 60 de zile, daca titularul permisului de conducere cumuleaza, din nou, cel putin 15 puncte de penalizare în urmatoarele 12 luni de la data expirarii ultimei suspendari a exercitarii dreptului de a conduce.
(2) În cazul în care conducatorul de autovehicul sau tramvai savârseste, într-un interval de 6 luni de la data restituirii permisului de conducere, din nou, o noua fapta prevazuta la art.100 alin.(3), art.101 alin.(3) si art.102 alin.(3), perioada de suspendare se majoreaza cu înca 30 de zile.
(3) În cazurile prevazute la alin.(1) si (2) hotarârea de suspendare a exercitarii dreptului de a conduce se comunica titularului de catre serviciul politiei rutiere, care are în evidenta contravenientul, în termen de 10 zile de la data constatarii ultimei contraventii.
(4) Punctele de penalizare se anuleaza la împlinirea termenului de 6 luni de la data constatarii contraventiei.
(5) Suspendarea exercitarii dreptului de a conduce anuleaza toate punctele de penalizare acumulate pâna în acel moment.
(6) În cazurile prevazute la alin.(1), contravenientul este obligat sa se prezinte la unitatea de politie pe raza careia domiciliaza sau, dupa caz, are resedinta, în termen de 5 zile de la primirea înstiintarii scrise, pentru a preda permisul de conducere.
(7) Neprezentarea contravenientului în termenul prevazut la alin.(6), în mod nejustificat, atrage majorarea cu 30 de zile a duratei de suspendare a exercitarii dreptului de a conduce, prevazuta la alin.(1) lit.a) si b).
Art.104.
La cererea motivata a titularului permisului de conducere, perioadele de suspendare se reduc de catre seful politiei rutiere al judetului sau al municipiului Bucuresti pe raza careia a fost savârsita fapta ori de catre seful politiei rutiere din Inspectoratul General al Politiei Române, dar nu mai putin de 30 de zile, în conditiile prevazute în regulament.
Art.105.
Constituie contraventii si se sanctioneaza cu amenda prevazuta în clasa a V-a de sanctiuni urmatoarele fapte savârsite de catre persoane juridice:
1. nesemnalizarea sau semnalizarea necorespunzatoare a drumului public sau a trecerilor la nivel cu calea ferata, conform standardelor în vigoare; neînlaturarea obstacolelor care împiedica vizibilitatea conducatorilor de vehicule la trecerile la nivel cu calea ferata;
2. neîndeplinirea obligatiilor de instalare a mijloacelor de semnalizare rutiera, precum si a dispozitivelor speciale de acest fel;
3. nesemnalizarea sau semnalizarea necorespunzatoare, conform standardelor în vigoare, a obstacolelor sau lucrarilor aflate în zona drumului public;
4. neasigurarea starii de viabilitate a partii carosabile potrivit standardelor în vigoare, precum si neluarea masurilor de înlaturare a obstacolelor aflate pe partea carosabila;
5. amplasarea în zona drumului public de dispozitive care pot fi confundate cu indicatoarele ori instalatiile care servesc la semnalizarea rutiera ori realizarea de constructii sau instalatii ori crearea de alte obstacole de natura sa le limiteze vizibilitatea sau eficacitatea;
6. instituirea de restrictii de circulatie pe drumurile publice fara autorizatia administratorului drumului si avizul politiei rutiere;
7. nerespectarea termenelor si conditiilor stabilite de administratorul drumului public si politia rutiera privind amplasarea si executarea de lucrari în zona drumului public;
8. nerespectarea obligatiilor de catre executant sau, dupa caz, beneficiar ca, dupa terminarea lucrarilor în partea carosabila, acostament sau trotuar, sa readuca drumul public cel putin la starea initiala;
9. neîndeplinirea obligatiilor ce îi revin, potrivit normelor legale, în legatura cu vehiculele si conducatorii acestora;
10. necomunicarea, în termen, la cererea politiei rutiere, a identitatii persoanei careia i-a încredintat vehiculul pentru a fi condus pe drumurile publice;
11. lipsa dotarilor specifice obligatorii pentru admiterea si mentinerea în circulatie a vehiculelor;
12. neasigurarea însotirii deplasarii vehiculelor care efectueaza transport de marfuri sau produse periculoase, precum si a celor cu mase sau gabarite depasite;
13. nerespectarea obligatiei de a echipa personalul de executie a lucrarilor în zona drumului public cu echipamente de protectie-avertizare fluorescent-reflectorizant;
14. amplasarea statiilor mijloacelor de transport public de persoane fara avizul politiei rutiere;
15. nerespectarea obligatiilor de a efectua orele de educatie rutiera în unitatile de învatamânt;
16. practicarea actelor de comert pe trotuar, pe acostament sau pe partea carosabila, iar în afara localitatilor, în zona de siguranta a drumului public;
17. refuzul nejustificat de a înmatricula sau de a înregistra un vehicul sau de a elibera placutele cu numarul de înmatriculare sau de înregistrare ori de a mentiona în certificatul de înmatriculare datele de identificare a utilizatorului;
18. neîndeplinirea, de catre proprietarul sau detinatorul mandatat al vehiculului, a obligatiei de a solicita autoritatii competente înscrierea în certificatul de înmatriculare sau de înregistrare a datelor de identificare a utilizatorului;
19. neîndeplinirea obligatiilor ce revin organizatorilor întrecerilor autorizate de a lua toate masurile necesare pentru desfasurarea în siguranta a acestora, precum si pentru protectia celorlalti participanti la trafic;
20. neîndeplinirea obligatiei, de catre autoritatile publice locale, de a efectua amenajari rutiere destinate circulatiei pietonilor, biciclistilor, vehiculelor cu tractiune animala si calmarii traficului, precum si nesemnalizarea sau semnalizarea necorespunzatoare a acestora;
21. încredintarea unui vehicul destinat transportului public de persoane sau de marfuri pentru a fi condus pe drumurile publice de catre un conducator de autovehicul sau tramvai care nu are atestat profesional;
22. dispunerea efectuarii transportului de marfuri si produse periculoase sau a vehiculelor cu masa si/sau gabaritul depasit fara autorizatie speciala emisa în conditiile legii ori pe alte trasee decât cele stabilite de autoritatea competenta;
23. neîndeplinirea obligatiei de înstiintare a politiei rutiere de pe a c[rei raza de competenta pleaca transportul de marfuri sau produse periculoase cu privire la traseul stabilit si localitatea de destinatie;
24. neîndeplinirea obligatiei de catre autoritatile administratiei publice locale de a amenaja drumuri laterale în conditiile art.71 alin.(2);
25. nerespectarea obligatiei administratorului drumului public sau autoritatii publice locale de a executa sau, dupa caz, de a desfiinta amenajarile rutiere, în termenul stabilit împreuna cu politia rutiera;
26. punerea în aplicare a planurilor de urbanism generale, zonale sau de detaliu, fara ca acestea sa fie avizate, în prealabil, de catre administratorul drumului public si politia rutiera;
27. încalcarea dispozitiilor legale privind efectuarea de modificari si completari în certificatul de înmatriculare sau de înregistrare ori în cartea de identitate a vehiculului, precum si verificarea tehnica periodica a acestuia fara solicitarea prezentarii de catre proprietar a dovezii existentei asigurarii de raspundere civila pentru pagube produse tertilor prin accidente de autovehicule;
28. neîndeplinirea obligatiei de întretinere a drumului public, pe timp de iarna, potrivit reglementarilor în vigoare.
29. nerespectarea obligatiei de comunicare prevazute de art. 801 sau comunicarea de date inexacte sau incomplete.”
Art.106.
(1) In cazurile prevazute la art.100 alin.(3), art.101 alin.(3), art.102 alin.(3) si art.107 conducatorul de autovehicul sau tramvai trebuie sa se prezinte, obligatoriu, conform convocarii, pentru verificarea cunoasterii regulilor de circulatie.
(2) In cazul nepromovarii testului de cunoastere a regulilor de circulatie, perioada de suspendare se prelungeste pâna la promovarea testului.
Art.107.
Sanctiunile prevazute la art.100 alin.(3), art.101 alin.(3), art.102 alin.(3), art.103 alin.(2) si art.106 se aplica si instructorului auto atestat, aflat în procesul de instruire practica a persoanelor pentru obtinerea permisului de conducere ori examinatorului aflat în timpul desfasurarii probei practice a examenului pentru obtinerea permisului de conducere.
Art.108.
(1) Savârsirea de catre conducatorul de autovehicul sau tramvai a uneia sau mai multor contraventii atrage, pe lânga sanctiunea amenzii, si aplicarea unui numar de puncte de penalizare, dupa cum urmeaza:
a) 2 puncte de penalizare pentru savârsirea urmatoarelor fapte:
1. folosirea incorecta a luminilor de drum la întâlnirea cu un autovehicul care circula din sens opus;
2. folosirea telefoanelor mobile în timpul conducerii, cu exceptia celor prevazute cu dispozitive de tip „mâini libere”;
3. nerespectarea obligatiei de a purta, în timpul circulatiei pe drumurile publice, centura de siguranta ori castile de protectie omologate, dupa caz;
4. depasirea cu 10-20 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatata, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate si verificate metrologic;
5. circulatia pe un sector de drum pe care accesul este interzis;
6. nerespectarea regulilor privind manevra de întoarcere, mersul înapoi, schimbarea benzii de circulatie sau a directiei de mers;
7. nerespectarea obligatiei de a folosi luminile de întâlnire si pe timpul zilei, pe autostrazi, drumuri expres si pe drumuri nationale europene (E);
8. stationarea neregulamentara;
9. refuzul înmânarii actului de identitate, permisului de conducere, certificatului de înmatriculare sau de înregistrare, al celorlalte documente prevazute de lege, la cererea politistului rutier, precum si refuzul de a permite verificarea vehiculului;
b) 3 puncte de penalizare pentru savârsirea urmatoarelor fapte:
1. oprirea nejustificata sau circulatia pe banda de urgenta a autostrazilor sau oprirea pe partea carosabila a drumurilor expres sau a drumurilor nationale europene (E);
2. depasirea cu 21-30 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatata, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate si verificate metrologic;
3. nerespectarea regulilor privind manevra de întoarcere, mersul înapoi, schimbarea benzii de circulatie sau a directiei de mers, daca prin aceasta s-a produs un accident din care au rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale;
4. nepastrarea unei distante corespunzatoare fata de vehiculul care îl precede, daca prin aceasta s-a produs un accident din care au rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale;
5. nerespectarea semnificatiei indicatorului „ocolire”, instalat pe refugiul statiilor de tramvai;
6. patrunderea într-o intersectie atunci când circulatia în interiorul acesteia este blocata;
c) 4 puncte de penalizare pentru savârsirea urmatoarelor fapte:
1. nerespectarea obligatiilor care îi revin în cazul vehiculelor ramase în pana sau avariate;
2. nerespectarea semnificatiei indicatorului „STOP”;
3. depasirea cu 31-40 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatata, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate si verificate metrologic;
4. circulatia în timpul noptii sau ziua, pe timp de ceata, ninsoare abundenta sau ploaie torentiala, cu un autovehicul fara lumini sau fara semnalizare corespunzatoare;
5. conducerea unui autovehicul sau tractarea unei remorci atunci când dovada înlocuitoare a certificatului de înmatriculare sau de înregistrare este eliberata fara drept de circulatie sau durata acesteia a expirat;
d) 6 puncte de penalizare pentru savârsirea urmatoarelor fapte:
1. refuzul de a permite imobilizarea vehiculului sau verificarea tehnica a acestuia;
2. nerespectarea semnificatiei semnalelor regulamentare ale agentilor de cale ferata care dirijeaza circulatia la trecerile la nivel cu calea ferata;
3. depasirea cu 41-50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatata, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate si verificate metrologic;
4. conducerea unui vehicul înmatriculat sau înregistrat care nu are montata una din placutele cu numarul de înmatriculare sau de înregistrare;
5. circulatia sau stationarea pe spatiul interzis care separa sensurile de circulatie pe autostrada;
6. stationarea ori parcarea autovehiculelor pe autostrada în alte locuri decât cele special amenajate si semnalizate;
7. executarea pe autostrada a manevrei de întoarcere sau de mers înapoi, circulatia sau traversarea de pe un sens de circulatie pe celalalt prin zonele interzise, respectiv zona mediana sau racordurile dintre cele doua parti carosabile;
8. nerespectarea semnificatiei indicatoarelor Trecere la nivel cu o cale ferata simpla, fara bariere, Trecere la nivel cu o cale ferata dubla, fara bariere sau Oprire, instalate la trecerea la nivel cu o cale ferata;
9. schimbarea directiei de mers prin viraj spre stânga, daca prin aceasta se încalca marcajul longitudinal continuu care separa sensurile de circulatie;
10. patrunderea într-o intersectie dirijata prin semafoare, daca prin aceasta se produce blocarea circulatiei în interiorul intersectiei.
(2) Procedura de înregistrare a punctelor de penalizare se stabileste prin regulament.
Art.109.
(1) Constatarea contraventiilor si aplicarea sanctiunilor se fac direct de catre politistul rutier, iar în punctele de trecere a frontierei de stat a României de catre politistii de frontiera.
(2) Constatarea contraventiilor se poate face si cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice omologate si verificate metrologic, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contraventiei.
(3) În cazurile prevazute la alin.(2), procesul-verbal se poate încheia si în lipsa contravenientului, dupa stabilirea identitatii conducatorului de vehicul, mentionându-se aceasta în procesul-verbal, fara a fi necesara confirmarea faptelor de catre martori.
(4) Forma si continutul procesului-verbal de constatare a contraventiei se stabilesc prin regulament.
(5) Contravenientul, cu exceptia persoanei juridice, poate achita, în termen de cel mult 2 zile lucratoare de la data primirii procesului-verbal de constatare a contraventiei, jumatate din minimul amenzii prevazute de lege.
(6) Pentru amenzile contraventionale în cuantum de pâna la 20 puncte-amenda, contravenientul poate achita pe loc agentului constatator jumatate din minimul amenzii prevazute de lege.
(7) În cazul prevazut la alin.(6), agentul constatator elibereaza contravenientului chitanta reprezentând contravaloarea amenzii în care se mentioneaza data, numele si prenumele contravenientului, fapta savârsita, actul normativ care stabileste si sanctioneaza contraventia, numele, prenumele si semnatura agentului constatator, nemaifiind necesara încheierea procesului-verbal de constatare a contraventiei daca nu se dispune si o sanctiune contraventionala complementara.
(8) Amenzile privind circulatia pe drumurile publice se fac venit integral la bugetele locale. Amenzile cuvenite bugetelor locale se achita la Casa de Economii si Consemnatiuni – C.E.C. – S.A. sau la casieriile autoritatilor administratiei publice locale ori ale altor institutii publice abilitate sa administreze veniturile bugetelor locale, indiferent de localitatea pe a carei raza functioneaza acestea, de cetatenia, domiciliul sau de resedinta contravenientului ori de locul savârsirii contraventiei, precum si la ghiseul unic din punctele de trecere a frontierei de stat a României. O copie de pe chitanta se preda de catre contravenient agentului constatator sau se trimite prin posta organului din care acesta face parte, în termenul prevazut de lege.
(9) Prevederile prezentei ordonante de urgenta referitoare la contraventii se completeaza cu cele ale Ordonantei Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr.180/2002, cu modificarile si completarile ulterioare, daca prin prezenta ordonanta de urgenta nu se dispune altfel.
Art.110.
În cazul în care împotriva titularului permisului de conducere s-a luat masura de siguranta prevazuta la art.112 lit.c) din Codul penal, suspendarea exercitarii dreptului de a conduce se dispune pe întreaga perioada cât dureaza interzicerea dreptului de a exercita profesia sau ocupatia de conducator de autovehicul.
Art.111.
(1) Permisul de conducere sau dovada înlocuitoare a acestuia se retine în urmatoarele cazuri:
a) la cumularea a cel putin 15 puncte de penalizare;
b) când titularul acestuia a savârsit una dintre infractiunile prevazute la art.85, art.86 alin.(2), art.87 alin.(1), (2), (4) si (5), art.89 alin.(1), art.90 alin.(1) si art.92 alin.(3) si (5);
c) la savârsirea uneia dintre contraventiile prevazute la art.100 alin.(3), art.101 alin.(3), art.102 alin.(3) si art. 115 alin.(1);
d) când titularul acestuia a fost declarat inapt pentru a conduce autovehicule sau tramvaie;
e) când prezinta modificari, stersaturi sau adaugari, este deteriorat ori se afla în mod nejustificat asupra altei persoane;
f) când perioada de valabilitate a expirat.
(2) La retinerea permisului de conducere, în cazurile prevazute la alin.(1), titularului acestuia i se elibereaza o dovada înlocuitoare cu sau fara drept de circulatie.
(3) În situatiile prevazute la alin.(1) lit.b) si art.102 alin.(3), dovada înlocuitoare a permisului de conducere se elibereaza fara drept de circulatie.
(4) Permisul de conducere al conducatorului de autovehicul sau tramvai, implicat într-un accident de circulatie din care a rezultat uciderea sau vatamarea corporala grava a unei persoane, se retine de catre politia rutiera daca autorul accidentului a încalcat o regula de circulatie dintre cele prevazute la art.102 alin.(3), eliberându-se dovada înlocuitoare fara drept de circulatie. Daca regula de circulatie încalcata este una dintre cele prevazute la art.100 alin.(3) si art.101 alin.(3), dovada înlocuitoare a permisului de conducere se elibereaza cu drept de circulatie pentru o perioada de 15 zile.
(5) În situatiile prevazute la art.85, art.86 alin.(2), art.90 alin.(1), art.100 alin.(3) si art.101 alin.(3), dovada înlocuitoare a permisului de conducere se elibereaza cu drept de circulatie pentru o perioada de 15 zile.
(6) Pentru cazurile prevazute la alin.(4) teza a II-a si alin.(5), dreptul de circulatie se poate prelungi, din 30 în 30 de zile, pe toata perioada urmaririi penale de catre seful politiei rutiere pe raza careia s-a comis fapta, la propunerea procurorului care efectueaza urmarirea penala sau care exercita supravegherea cercetarii penale ori la propunerea instantei de judecata care solutioneaza cauza penala ori plângerea introdusa împotriva procesului-verbal de constatare a contraventiei, pâna la ramânerea definitiva si irevocabila a hotarârii judecatoresti.
(7) Decizia sefului politiei rutiere privind prelungirea dreptului de circulatie poate fi atacata la instanta de contencios administrativ competenta, de orice persoana interesata. Procedura prealabila nu este obligatorie.
Art.112.
(1) Certificatul de înmatriculare sau de înregistrare ori dovada înlocuitoare a acestuia se retine de catre politia rutiera în urmatoarele cazuri:
a) vehiculul nu are efectuata inspectia tehnica periodica valabila;
b) nu sunt respectate normele tehnice constructive referitoare la transportul produselor periculoase;
c) vehiculul circula noaptea fara faruri sau lampi de semnalizare, dispozitivele de iluminare si semnalizare luminoase, mijloacele fluorescent-reflectorizante, prevazute în normele tehnice în vigoare;
d) vehiculul circula cu defectiuni majore la sistemele de iluminare-semnalizare sau cu alte dispozitive decât cele omologate;
e) sistemul de frânare de serviciu este defect;
f) sistemul de frânare de ajutor sau de stationare este defect;
g) mecanismul de directie prezinta uzuri peste limitele admise;
h) anvelopele au alte dimensiuni sau caracteristici decât cele prevazute în cartea de identitate a vehiculului, prezinta taieturi sau rupturi ale cordului ori sunt uzate peste limita legal admisa;
i) zgomotul în mers sau stationare depaseste limita legal admisa pentru tipul respectiv de vehicul;
j) motorul emite noxe poluante peste limitele legal admise;
k) elementele dispozitivului de cuplare pentru remorcare prezinta uzuri pronuntate ori nu sunt compatibile, fiind de natura sa provoace desprinderea remorcii sau dezechilibrarea ansamblului;
l) autovehiculul sau tramvaiul are aplicate pe parbriz, luneta sau geamurile laterale afise sau reclame publicitare, folii neomologate si/sau nemarcate corespunzator ori accesorii care restrâng sau estompeaza vizibilitatea în timpul mersului, atât din interior, cât si din exterior;
m) autovehiculul are aplicat pe partea frontala si/sau posterioara a acestuia afise, înscrisuri sau reclame care diminueaza eficacitatea dispozitivelor de iluminare si semnalizare luminoasa ori citirea numarului de înmatriculare;
n) autovehiculul prezinta scurgeri semnificative de carburant sau lubrifiant;
o) placutele cu numerele de înmatriculare sau de înregistrare nu sunt conforme cu standardul sau au aplicate dispozitive de iluminare, altele decât cele omologate;
p) datele din certificatul de înmatriculare sau de înregistrare nu concorda cu caracteristicile tehnice ale vehiculului;
r) vehiculul nu a fost radiat din circulatie în cazurile prevazute în prezenta ordonanta de urgenta;
s) vehiculul nu este asigurat de raspundere civila în caz de pagube produse tertilor prin accidente de circulatie, conform legii;
t) detinatorul vehiculului nu a preschimbat certificatul de înmatriculare sau de înregistrare, în conformitate cu prevederile legale;
u) vehiculul nu are montata una dintre placutele cu numarul de înmatriculare sau de înregistrare;
v) vehiculul are lipsa elemente ale caroseriei ori aceasta este într-o stare avansata de degradare;
x) lipsa dotarilor obligatorii pe autovehicule destinate învatarii conducerii autovehiculelor în procesul instruirii persoanelor în vederea obtinerii permisului de conducere, prevazute de reglementarile în vigoare.
(2) În situatiile prevazute la alin.(1) lit.b), c), e), g), k), o), p), r) si s), la retinerea certificatului de înmatriculare sau de înregistrare, politistul rutier elibereaza conducatorului de vehicul o dovada înlocuitoare fara drept de circulatie, iar în cazurile prevazute la alin.(1) lit. a), d), f), h), i), j), l), m), n), t) u), v) si x), o dovada înlocuitoare cu drept de circulatie pentru 15 zile.
(3) În situatiile prevazute la alin.(1) lit.b), o), p), r) si s), odata cu retinerea certificatului de înmatriculare, politistul rutier retrage si numerele de înmatriculare sau de înregistrare.
(4) Certificatul de înmatriculare sau de înregistrare si placutele cu numarul de înmatriculare sau de înregistrare, cu exceptia celor care nu corespund standardelor, se restituie proprietarului sau utilizatorului vehiculului de catre politia rutiera, la prezentarea de catre acesta a dovezii încetarii motivului pentru care documentul a fost retinut, în conditiile prevazute în regulament.
Art.113.
(1) Permisul de conducere se restituie titularului:
a) la expirarea perioadei de suspendare;
b) când, în conditiile art. 96 alin. (4), s-a hotarât ca exercitarea dreptului de a conduce nu se suspenda;
c) la încetarea masurii de siguranta prevazute la art. 112 lit. c) din Codul penal;
d) în baza rezolutiei sau, dupa caz, a ordonantei procurorului prin care s-a dispus neînceperea urmaririi penale, scoaterea de sub urmarirea penala sau încetarea urmaririi penale;
e) în baza hotarârii judecatoresti ramase definitive prin care s-a dispus achitarea inculpatului ori procesul-verbal de constatare a contraventiei a fost anulat;
f) la încetarea cauzelor pentru care a fost retras permisul de conducere în conditiile art.97 alin.(4), certificata printr-un act medico-legal.
(2) Permisul de conducere se restituie de catre politia rutiera în conditiile stabilite în regulament.
Art.114.
(1) Anularea permisului de conducere se dispune în urmatoarele cazuri:
a) titularul permisului de conducere a fost condamnat printr-o hotarâre judecatoreasca ramasa definitiva pentru o infractiune care a avut ca rezultat uciderea sau vatamarea corporala a unei persoane, savârsita ca urmare a nerespectarii regulilor de circulatie;
b) titularul permisului de conducere a fost condamnat printr-o hotarâre judecatoreasca ramasa definitiva pentru infractiunile prevazute la art.85, art.86 alin.(2), art.87 alin.(1), (2), (4) si (5), art.89 alin.(1) si (2), art.90 alin. (1) si art.92 alin.(3);
c) abrogat
d) titularului permisului de conducere i s-a aplicat, printr-o hotarâre judecatoreasca ramasa definitiva, pedeapsa complementara a interzicerii exercitarii profesiei sau ocupatiei de conducator de vehicule, prevazuta la art.64 lit.c) din Codul penal;
e) permisul de conducere a fost obtinut cu încalcarea normelor legale, situatie constatata de instanta competenta.
(2) Permisul de conducere se anuleaza si în cazul în care titularul acestuia a decedat.
(3) Procedura anularii permisului de conducere se stabileste prin regulament.
Art.115.
(1) Suspendarea exercitarii dreptului de a conduce sau anularea permisului de conducere se dispune de catre politia rutiera din cadrul Inspectoratului General al Politiei Române si în cazul în care împotriva titularului acestuia s-a hotarât o astfel de masura de catre o autoritate straina competenta pentru o fapta savârsita pe teritoriul altui stat, în conditiile stabilite prin Conventia europeana cu privire la efectele internationale ale interzicerii exercitarii dreptului de a conduce un vehicul cu motor, adoptata la Bruxelles la 3 iunie 1976, ratificata de România prin Legea nr.126/1997.
(2) Hotarârea asupra suspendarii exercitarii dreptului de a conduce un vehicul sau a anularii permisului de conducere se comunica titularului de catre politia rutiera care a dispus masura.
Art.116.
(1) Persoana al carei permis de conducere a fost anulat ca urmare a ramânerii definitive a unei hotarâri judecatoresti de condamnare pentru una dintre faptele prevazute la art. 114 alin. (1) si la art. 115 alin. (1) se poate prezenta la examen pentru obtinerea unui nou permis de conducere, pentru toate categoriile avute anterior, dupa caz, daca a intervenit una din situatiile urmatoare:
a) au trecut 6 luni de la data executarii pedepsei amenzii penale sau a pedepsei în regim de privare de libertate ori la locul de munca;
b) a trecut un an de la data gratierii pedepsei sau a ramânerii definitive a hotarârii judecatoresti prin care s-a dispus suspendarea conditionata a executarii pedepsei ori suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere;
c) a intervenit amnistia;
d) interzicerea dreptului de a exercita profesia sau ocupatia de conducator de autovehicule, prevazuta la art.64 lit.c) din Codul penal, a expirat sau a fost revocata.
(2) Persoana careia i-a fost anulat permisul de conducere, înainte de intrarea în vigoare a prezentei ordonante de urgenta, ca urmare a savârsirii, într-un interval de 6 luni de la restituirea permisului de conducere, a unei fapte care atragea suspendarea exercitarii dreptului de a conduce, se poate prezenta la examen în vederea obtinerii unui nou permis de conducere, fara a fi necesara trecerea vreunui termen de la data aplicarii masurii administrative.
(3) Pentru prezentarea la examen în vederea obtinerii unui nou permis de conducere, persoana aflata într-una din situatiile prevazute la alin.(1) si (2) trebuie sa faca dovada ca:
a) este apta din punct de vedere medical;
b) nu a fost condamnata prin hotarâre judecatoreasca ramasa definitiva pentru una dintre infractiunile prevazute la art.24 alin.(6), cu exceptia cazurilor în care a intervenit una din situatiile prevazute la alin.(1).
Art.117.
(1) Imobilizarea unui vehicul se dispune de catre politistul rutier în cazul savârsirii de catre conducatorul acestuia a uneia dintre urmatoarele fapte:
a) conducerea unui vehicul neînmatriculat sau neînregistrat ori cu numar de înmatriculare sau de înregistrare fals ori fara a avea montate placutele cu numarul de înmatriculare sau de înregistrare;
b) conducerea unui vehicul a carui stare tehnica pune în pericol grav siguranta circulatiei, deterioreaza drumul public sau afecteaza mediul;
c) conducerea unui vehicul cu încalcarea regulilor referitoare la transportul marfurilor periculoase ori cu gabarite si/sau mase depasite;
d) conducerea unui vehicul despre care exista date sau indicii ca face obiectul unei fapte de natura penala;
e) refuza sa se legitimeze;
f) se afla sub influenta bauturilor alcoolice, a produselor sau substantelor stupefiante ori a medicamentelor cu efecte similare acestora, iar conducerea vehiculului nu poate fi asigurata de o alta persoana;
g) nu respecta timpii de conducere si de odihna prevazuti de lege.
(2) Imobilizarea unui vehicul se dispune si în cazul în care conducatorul acestuia ori unul dintre pasageri savârseste o fapta de natura penala sau este urmarit pentru savârsirea unei infractiuni.
(3) Pentru oprirea fortata sau imobilizarea în cazurile prevazute la alin.(1) si (2), politia rutiera poate utiliza dispozitive speciale omologate.
(4) Procedura de imobilizare a vehiculelor în cazurile prevazute la alin. (1) si (2) se stabileste prin regulament.