Infractiuni si pedepse
Art.84.
Nerespectarea dispozitiilor privind circulatia pe drumurile publice, care întruneste elementele constitutive ale unei infractiuni, atrage raspunderea penala si se sanctioneaza potrivit prezentei ordonante de urgenta.
Art.85.
(1) Punerea în circulatie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau tramvai, neînmatriculat sau neînregistrat, se pedepseste cu închisoare de la unu la 3 ani.
(2) Punerea în circulatie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau tramvai cu numar fals de înmatriculare sau de înregistrare se pedepseste cu închisoare de la unu la 5 ani.
(3) Tractarea unei remorci neînmatriculate sau neînregistrate ori cu numar fals de înmatriculare sau de înregistrare se pedepseste cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amenda.
(4) Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau tractarea unei remorci ale carui placute cu numarul de înmatriculare sau de înregistrare au fost retrase sau a unui vehicul înmatriculat în alt stat care nu are drept de circulatie în România se pedepseste cu închisoare de la 6 luni la 2 ani.
Art.86.
(1) Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul ori a unui tramvai de catre o persoana care nu poseda permis de conducere se pedepseste cu închisoare de la unu la 5 ani.
(2) Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau tramvai de catre o persoana al carei permis de conducere este necorespunzator categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv sau permisul i-a fost retras sau anulat ori careia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendata sau care nu are dreptul de a conduce autovehicule în România se pedepseste cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amenda.
(3) Cu pedeapsa prevazuta la alin.(2) se sanctioneaza si persoana care încredinteaza cu stiinta un autovehicul sau tramvai, pentru conducerea pe drumurile publice, unei persoane care se afla în una dintre situatiile prevazute la alin.(1) sau (2) sau unei persoane care sufera de o boala psihica ori se afla sub influenta alcoolului sau a unor produse ori substante stupefiante sau a medicamentelor cu efecte similare acestora.
Art.87.
(1) Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau tramvai de catre o persoana care are o îmbibatie alcoolica de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge se pedepseste cu închisoare de la unu la 5 ani.
(2) Cu pedeapsa prevazuta la alin.(1) se sanctioneaza si persoana care conduce un autovehicul sau un tramvai si care se afla sub influenta unor substante ori produse stupefiante sau medicamente cu efecte similare acestora.
(3) Substantele sau produsele stupefiante, precum si medicamentele cu efecte similare acestora se stabilesc de catre Ministerul Sanatatii, iar lista acestora se publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(4) Daca persoana aflata în una dintre situatiile prevazute la alin.(1) sau (2) efectueaza transport public de persoane, transport de substante sau produse periculoase ori se afla în procesul de instruire practica a unei persoane pentru obtinerea permisului de conducere sau în timpul desfasurarii probelor practice ale examenului pentru obtinerea permisului de conducere, pedeapsa este închisoare de la 2 la 7 ani.
(5) Refuzul, împotrivirea sau sustragerea conducatorului unui autovehicul sau al unui tramvai ori a instructorului auto, aflat în procesul de instruire, sau a examinatorului autoritatii competente, aflat în timpul desfasurarii probelor practice ale examenului pentru obtinerea permisului de conducere, de a se supune recoltarii probelor biologice sau testarii aerului expirat, în vederea stabilirii alcoolemiei ori a prezentei de produse sau substante stupefiante ori a medicamentelor cu efecte similare acestora, se pedepseste cu închisoare de la 2 la 7 ani.
Art.88.
(1) Recoltarea mostrelor biologice se face numai in prezenta unui politist rutier, in conditiile art. 190 alin. (8) din Codul de procedura penala, in urmatoarele spatii ale institutiilor medicale:
a) in interiorul unitatilor de asistenta medicala autorizate;
b) in ambulante avand echipaj cu medic ori autospeciale cu aceasta functie apartinand Serviciului mobil de urgenta, reanimare si descarcerare;
c) in interiorul unitatilor medico-legale.
(1.1) Medicul, asistentul medical sau persoana cu pregatire medicala de specialitate din echipajul ambulantei sau autospecialei apartinand Serviciului mobil de urgenta, reanimare si descarcerare, care intervine la evenimentele in legatura cu traficul rutier, poate recolta mostre biologice in masura in care prin aceasta nu se afecteaza acordarea asistentei medicale de urgenta sau de prim ajutor, precum si in situatia in care persoana implicata intr-un accident de circulatie refuza transportul de urgenta la o unitate sanitara sau starea sa de sanatate nu impune acest transport.
(1.2) Recoltarea mostrelor biologice se face cu respectarea normelor stabilite potrivit art. 125 lit. c).
(1.3) Transportul mostrelor biologice, recoltate in conditiile alin. (11), la unitatea medico-legala in vederea realizarii analizei toxicologice, va fi efectuat de catre politistul rutier.
(2) Stabilirea concentratiei de alcool sau a prezentei in organism de substante psihoactive se face in institutiile medico-legale autorizate, in conformitate cu normele metodologice elaborate de Ministerul Sanatatii.
(3) Stabilirea prezentei alcoolului in aerul expirat sau testarea preliminara a prezentei in organism a unor substante psihoactive se face de catre politia rutiera, cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate.
(4) Stabilirea concentratiei de alcool in aerul expirat se face de catre politia rutiera, cu ajutorul unui mijloc tehnic omologat si verificat metrologic.
(5) Persoana care conduce pe drumurile publice un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea detinerii permisului de conducere, testata de politistul rutier cu un mijloc tehnic omologat si verificat metrologic si depistata ca avand o concentratie de pana la 0,40 mg/l alcool pur in aerul expirat, ii poate solicita acestuia sa i se recolteze mostre biologice in cadrul unitatilor sau institutiilor medicale prevazute la alin. (1), in vederea stabilirii imbibatiei de alcool in sange.
(6) Persoana care conduce pe drumurile publice un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea detinerii permisului de conducere, testata cu un mijloc tehnic omologat si verificat metrologic si depistata ca avand o concentratie de peste 0,40 mg/l alcool pur in aerul expirat, este obligata sa se supuna recoltarii mostrelor biologice, in vederea stabilirii imbibatiei de alcool in sange.
(7) Conducatorilor de vehicule pentru care legea prevede obligativitatea detinerii permisului de conducere, testati in trafic cu un mijloc certificat care indica prezenta in organism a unor substante psihoactive, li se recolteaza obligatoriu mostre biologice.
Art.89.
(1) Parasirea locului accidentului de catre conducatorul vehiculului sau de catre instructorul auto aflat în procesul de instruire sau de examinatorul autoritatii competente aflat în timpul desfasurarii probelor practice ale examenului pentru obtinerea permisului de conducere, implicat într-un accident de circulatie în urma caruia a rezultat uciderea sau vatamarea integritatii corporale ori a sanatatii uneia sau mai multor persoane ori daca accidentul s-a produs ca urmare a unei infractiuni, fara încuviintarea politiei care efectueaza cercetarea locului faptei, se pedepseste cu închisoare de la 2 la 7 ani.
(2) Cu pedeapsa prevazuta la alin.(1) se sanctioneaza si fapta oricarei persoane de a modifica starea locului sau de a sterge urmele accidentului de circulatie din care a rezultat uciderea sau vatamarea integritatii corporale ori a sanatatii uneia sau mai multor persoane, fara acordul echipei de cercetare la fata locului.
(3) Nu constituie infractiune fapta conducatorului de vehicul care, în lipsa altor mijloace de transport, el însusi transporta persoanele ranite la cea mai apropiata unitate sanitara în masura sa acorde asistenta medicala necesara si la care a declarat datele personale de identitate si numarul de înmatriculare sau înregistrare a vehiculului condus, consemnate într-un registru special, daca se înapoiaza imediat la locul accidentului.
(4) Nu constituie infractiunea de parasire a locului accidentului fapta conducatorului autovehiculului cu regim de circulatie prioritara, daca acesta anunta de îndata politia si dupa terminarea misiunii se prezinta la sediul unitatii de politie pe a carei raza de competenta s-a produs accidentul, în vederea întocmirii documentelor de constatare.
(5) Nu constituie infractiune parasirea locului accidentului, daca victima paraseste locul faptei, iar conducatorul de vehicul anunta imediat evenimentul la cea mai apropiata unitate de politie.
Art.90.
(1) Fapta conducatorului de vehicul sau a instructorului auto, aflat în procesul de instruire, ori a examinatorului autoritatii competente, aflat în timpul desfasurarii probelor practice ale examenului pentru obtinerea permisului de conducere, de a consuma alcool, produse ori substante stupefiante sau medicamente cu efecte similare acestora, dupa producerea unui accident de circulatie care a avut ca rezultat uciderea sau vatamarea integritatii corporale ori a sanatatii uneia sau mai multor persoane, pâna la recoltarea probelor biologice ori pâna la testarea cu un mijloc tehnic omologat si verificat metrologic sau pâna la stabilirea cu un mijloc tehnic certificat a prezentei acestora în aerul expirat, se pedepseste cu închisoare de la unu la 5 ani.
(2) Nu constituie infractiune consumul de medicamente cu efecte similare produselor sau substantelor stupefiante, dupa producerea accidentului de circulatie si pâna la sosirea politiei la fata locului, daca acestea sunt administrate de personal medical autorizat, în cazul în care acestea sunt impuse de starea de sanatate sau de vatamarea corporala a conducatorului auto.
Art.91.
Neîndeplinirea obligatiilor prevazute la art.22 alin.(5) de catre medicul de familie, în cazul producerii unui accident de circulatie care a avut ca rezultat uciderea sau vatamarea integritatii corporale ori a sanatatii uneia sau mai multor persoane, ca urmare a afectiunilor medicale ale conducatorului de vehicul, se pedepseste cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amenda.
Art.92.
(1) Fapta savârsita cu intentie de a sustrage, distruge, degrada ori de a aduce în stare de neîntrebuintare indicatoarele, semafoarele, amenajarile rutiere sau crearea de obstacole pe partea carosabila se pedepseste cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amenda.
(2) Cu pedeapsa prevazuta la alin.(1) se sanctioneaza instalarea de mijloace de semnalizare rutiera sau modificarea pozitiilor acestora, fara autorizatie eliberata de autoritatile competente, de natura sa induca în eroare participantii la trafic.
(3) Organizarea sau participarea, în calitate de conducator de vehicul sau de animale, la întreceri neautorizate pe drumurile publice, se pedepseste cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amenda.
(4) Cu pedeapsa prevazuta la alin.(3) se sanctioneaza blocarea cu intentie a drumului public, daca se pune în pericol siguranta circulatiei ori se aduce atingere dreptului la libera circulatie a celorlalti participanti la trafic.
(5) Lasarea fara supraveghere pe partea carosabila a drumurilor publice a unui vehicul care transporta produse sau substante periculoase se pedepseste cu închisoare de la 3 la 7 ani.
Art.93.
(1) Îndeplinirea defectuoasa sau neîndeplinirea atributiilor de verificare tehnica ori inspectie tehnica periodica a autovehiculelor, remorcilor sau tramvaielor, ori a celor referitoare la efectuarea unor reparatii sau interventii tehnice de catre persoanele care au asemenea atributii, daca din cauza starii tehnice a vehiculului s-a produs un accident de circulatie care a avut ca rezultat uciderea sau vatamarea integritatii corporale ori a sanatatii unei persoane, se pedepseste conform legii penale.
(2) Repararea autovehiculelor având urme de accident, fara autorizatia eliberata de politie, se pedepseste cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amenda.
(3) Nu constituie infractiunea prevazuta la alin. (2) repararea autovehiculelor având urme de accident, în baza atestarii validitatii constatarii amiabile de accident.
Art.94.
(1) Efectuarea unor lucrari de construire, modificare, modernizare sau reabilitare a drumului public, amplasarea unor constructii, panouri sau reclame publicitare în zona drumului, fara autorizatie de constructie eliberata în conditiile legii, se pedepseste cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amenda.
(2) Cu pedeapsa prevazuta la alin.(1) se sanctioneaza si persoana care nu respecta conditiile stabilite în autorizatia de constructie, eliberata în conditiile legii, pentru amenajarea accesului rutier la drumul public, în cazul constructiilor amplasate în zona acestuia.
(3) Persoana autorizata de administratorul caii ferate care nu ia masurile corespunzatoare pentru semnalizarea trecerilor la nivel cu calea ferata se pedepseste cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amenda.
(4) Cu pedeapsa prevazuta la alin.(3) se sanctioneaza si persoana autorizata de catre administratorul unui drum public sau de catre executantul unei lucrari pe partea carosabila, care nu ia masurile corespunzatoare pentru semnalizarea obstacolelor sau a lucrarilor pe drumurile publice, daca prin aceasta s-a produs un accident de circulatie din care au rezultat victime omenesti sau pagube materiale.