CAPITOLUL V – Reguli de circulatie – Obligatii in caz de accident

CAPITOLUL V – Reguli de circulatie – Obligatii in caz de accident

SECTIUNEA a 5-a – Obligatii în caz de accident

Art.75.

Accidentul de circulatie este evenimentul care intruneste cumulativ urmatoarele conditii:

a) s-a produs pe un drum deschis circulatiei publice ori si-a avut originea într-un asemenea loc;
b) a avut ca urmare decesul, ranirea uneia sau mai multor persoane ori avarierea a cel putin unui vehicul sau alte pagube materiale;
c) în eveniment a fost implicat cel putin un vehicul în miscare;
d) s-a produs ca urmare a încalcarii unei reguli de circulatie.

Art.76.

(1) Vehiculele înmatriculate sau înregistrate, cu exceptia celor cu tractiune animala, a remorcilor si a mopedelor, care circula pe drumurile publice, trebuie sa aiba asigurare obligatorie pentru raspundere civila în caz de pagube produse tertilor prin accidente de circulatie, conform legii.

(2) Politia rutiera dispune masura retinerii certificatului de înmatriculare sau înregistrare si retragerea placutelor cu numarul de înmatriculare sau de înregistrare a vehiculelor neasigurate, aflate în trafic, eliberând dovada fara drept de circulatie.

(3) Daca detinatorul vehiculului nu face dovada asigurarii acestuia, dupa 30 de zile de la data aplicarii masurii prevazute la alin.(2), politia rutiera dispune radierea din evidenta a vehiculului.

Art.77.

(1) Conducatorul unui vehicul implicat într-un accident de circulatie în urma caruia a rezultat moartea sau vatamarea integritatii corporale ori a sanatatii unei persoane este obligat sa ia masuri de anuntare imediata a politiei, sa nu modifice sau sa stearga urmele accidentului si sa nu paraseasca locul faptei.

(2) Orice persoana care este implicata sau are cunostinta de producerea unui accident de circulatie în urma caruia a rezultat moartea sau vatamarea integritatii corporale ori a sanatatii uneia sau mai multor persoane, precum si în situatia în care în eveniment este implicat un vehicul care transporta marfuri periculoase este obligata sa anunte de îndata politia si sa apeleze numarul national unic pentru apeluri de urgenta 112, existent în retelele de telefonie din România.

(3) Este interzis oricarei persoane sa schimbe pozitia vehiculului implicat într-un accident de circulatie în urma caruia a rezultat moartea sau vatamarea integritatii corporale ori a sanatatii uneia sau mai multor persoane, sa modifice starea locului sau sa stearga urmele accidentului fara încuviintarea politiei care cerceteaza accidentul.

Art.78.

(1) Conducatorului de autovehicul sau tramvai, instructorului auto atestat care se afla în procesul de instruire practica a unei persoane pentru obtinerea permisului de conducere, precum si examinatorului autoritatii competente în timpul desfasurarii probelor practice ale examenului pentru obtinerea permisului de conducere sau pentru oricare dintre categoriile ori subcategoriile acestuia, implicat într-un accident de circulatie, le este interzis consumul de alcool sau de substante ori produse stupefiante sau medicamente cu efecte similare acestora dupa producerea evenimentului si pâna la testarea concentratiei alcoolului în aerul expirat sau recoltarea probelor biologice.

(2) În situatia în care nu sunt respectate dispozitiile alin.(1), se considera ca rezultatele testului sau ale analizei probelor biologice recoltate reflecta starea conducatorului, a instructorului auto sau a examinatorului respectiv în momentul producerii accidentului.

Art.79.

(1) Conducatorul de vehicul implicat într-un accident de circulatie în urma caruia a rezultat numai avarierea vehiculului este obligat sa-l scoata imediat în afara partii carosabile ori, daca nu este posibil, sa-l deplaseze cât mai aproape de bordura sau acostament, semnalizându-l corespunzator.

(2) În situatia prevazuta la alin. (1), conducatorul de vehicul este obligat sa se prezinte în termen de 24 de ore la unitatea de politie pe raza careia s-a produs accidentul, în vederea întocmirii documentelor de constatare si eliberarii autorizatiei de reparatie.

(2.1) Dispozitiile alin. (2) nu se aplica în cazul în care se încheie o constatare amiabila de accident, daca sunt îndeplinite cumulativ urmatoarele conditii:

a) s-au produs pagube materiale a caror despagubire este asigurata prin polita de asigurare obligatorie de raspundere civila pentru prejudicii produse prin accidente de autovehicule;
b) accidentul nu s-a produs ca urmare a savârsirii faptelor pentru care se retine permisul de conducere sau dovada înlocuitoare a acestuia, în conditiile prevazute la art. 111 alin. (1) lit. b) si c), dupa caz, precum si a faptei prevazute la art. 86 alin. (1);
c) cel putin unul dintre conducatorii vehiculelor implicate în accident si-a recunoscut vinovatia în producerea accidentului de circulatie;
d) conducatorul de vehicul care si-a recunoscut vinovatia în producerea accidentului de circulatie detine asigurare obligatorie de raspundere civila pentru prejudicii produse prin accidente de autovehicule valabila;
e) cei doi conducatori de vehicule implicate în accidentul de circulatie au completat si semnat fara obiectiuni formularul de constatare amiabila de accident.

(2.2) Societatea de asigurare verifica îndeplinirea conditiilor prevazute la alin. (21) lit. a) – e), precum si corectitudinea întocmirii formularului de constatare amiabila de accident si atesta, dupa caz, validitatea sau nulitatea constatarii amiabile de accident;

(2.3) Societatile de asigurare obligatorie de raspundere civila pentru prejudicii produse prin accidente de autovehicule sau reprezentantii acestora, sesizati de producerea unui accident de circulatie în baza formularului de constatare amiabila de accident au obligatia de a anunta imediat unitatea de politie pe raza careia s-a produs evenimentul, precum si de a aduce la cunostinta celui implicat obligatia de a se prezenta la unitatea de politie, daca exista indicii cu privire la neîndeplinirea conditiilor prevazute la alin. (21) lit. b).

(2.4) În situatia prevazuta la alin. (23), conducatorul de vehicul implicat în accidentul de circulatie are obligatia de a se prezenta la unitatea de politie în termen de 24 de ore de la data primirii invitatiei din partea acesteia, în vederea întocmirii documentelor de constatare a accidentului de circulatie si eliberarea autorizatiei de reparatie.

(2.5) Procedura atestarii prevazute la alin. (22), precum si forma, continutul si modul de distribuire a formularului de constatare amiabila de accident, prevazut la alin. (21) lit. e) se stabilesc prin ordin al presedintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor, care se publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(3) abrogat

Art.80.

Proprietarul sau detinatorul al carui autovehicul, remorca sau tramvai a fost avariat în alte împrejurari decât într-un accident de circulatie este obligat sa anunte imediat politia pe raza careia s-a produs evenimentul pentru întocmirea documentelor de constatare.

Proprietarul, detinatorul mandatat sau conducatorul auto al carui autovehicul, remorca ori tramvai a fost avariat in alte imprejurari decat intr-un accident de circulatie este obligat sa se prezinte in 24 de ore de la constatare la unitatea de politie pe raza careia s-a produs evenimentul, pentru intocmirea documentelor de constatare.

Art.80.1.

Persoanele fizice sau juridice autorizate sa execute lucrari de reparatii la vehicule avariate, au obligatia sa comunice imediat la solicitarea politiei rutiere datele înregistrate, conform prevederilor legale, în evidentele proprii.

Art.81.

(1) În vederea întocmirii dosarelor pentru despagubire, la solicitarea Comisiei de Supravegherea Asigurarilor sau a societatilor de asigurare, autoritatea care are în evidenta vehiculele înmatriculate sau înregistrate comunica acestora datele referitoare la proprietarii sau utilizatorii vehiculelor.

(2) La solicitarea Comisiei pentru supravegherea asigurarilor sau a societatilor de asigurare, politia rutiera comunica acestora copii ale documentelor de constatare a evenimentelor, în vederea întocmirii dosarelor pentru despagubire.

(3) La solicitarea politiei rutiere, societatile de asigurare comunica acesteia date referitoare la constatarile amiabile de accidente înregistrate în evidentele acestora.